Şi cică se mai numesc prieteni, sincer nici nu ştiu de ce mă mai complic atât încercând să îmi dau seama de ce rămân fără ei. Poate că sunt eu aia colţosă care răneşte pe toată lumea, sau poate că sunt eu aia care nu merită să aibă prea mulţi prieteni.
Acum câteva zile m-am certat cu un bun prieten şi coleg de clasă, iar acum pot să zic că tot ce vrea este să mă uite, care va să zica eu sunt distrugătoare de vise 95040.
am încercat să trec peste asta, să zic "asta e, nu întotdeauna viaţa e roz", dar nu, am preferat ca deobicei, să mă frământ şi să nu inţeleg de ce, de ce îmi face ce face, de ce eu trebuie mereu să fiu cea care iese tamponată.
Ar trebui să nu îmi mai pese si totuşi o fac, îmi pasă si mă doare al dracului de tare, fiecare cuvânt spus de el, fiecare vocală. Pur şi simplu astăzi m-am simtit ca un rahat. Probabil că nu ar trebui nu? Însă după cum ne-am obişnuit mie da.
Poate că până la urmă tot ce trebuie sa fac este să ignor si iar să ignor ca să mă portejez pe mine, ca să ştiu măcar o chestie.
Ştiu deja încep sa aberez, este aproape unşpe' jumătate si eu pic de somn, deci pana la urmatoarea postare.. take care.
Nyko
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu