joi, 28 februarie 2013

I don't know what to belive..

Tu, llegaste a mi vida para ensenarme
Tu, supiste ensenderme y luego apagarme..






Nu stiu cum sa incep postul asta, pentru ca nu stiu cum ma simt, imi vine pur si simplu sa iau si sa arunc ceva, sa scap de sentimentul asta necunoscut care imi bantuie sufletul. 
Asa ca sa nu umplu pagina doar de aberatii, ce o sa cititi in urmatoarele randuri e pura fictiune, care arata sentimentele mele mai bine decat sa ma gandesc ce sunt. 

"Parul tau negru flutura in bataia violenta a vantului, si ma face sa vreau atat de mult sa il ating, sa vreau atat de mult sa ii simt strucutura printre degetele mele micute. Fata ta ovala si ochii negrii imi lasa impreisa ca poate sa vada pana in adancurile intunecate ale sufletului meu, iar zambetul tau strengar ar fi facut orice fata sa iti cada la picioare. Esti departe de mine si oricine altcineva te-ar vedea in ceata, insa eu nu, eu iti stiu prea bine fiecare trasatura ca sa imi mai trebuiasca sa arunc o privire de aproape. 
Felul in care buzele ti se curbeaza ma fascineaza si ma face sa ma intreb cum ar fi daca le-as saruta? Ar fi moi si dulci? Sau dure si pasionale? 
Se intuneca, incepe sa ploua, nu te misti si nici eu, continui sa stau la o distanta sigura de tine privindu-te si admirandu-te. Nu stiu ce se intampla cu mine, nu stiu ce vreau, insa cand te privesc parca toate gandurile fug si ma lasa singura, doar eu, tu si restul lumii. 
Picaturile reci de apa iti uda parul si ti-l lipeste de fata, te face parca si mai frumos si mor sa vin sa il dau singura din fata ochilor tai stralucitori. Mor sa te ating macar o clipa, iar tu sa imi zambesti exact asa cum faci deobicei. 
Totusi nu ma clintesc din locul meu desi hainele imi sunt ude si parul lipit de fata, nu te mai uiti la mine acum, privesti in departare pierdut in gandurile tale, o cuta mica iti apare intre sprancene si asta te face adorabil, de ce trebuie sa fi atat de frumos? De ce trebuie ca eu sa stau sa ma minunez si sa stiu ca nu sunt buna pentru tine? 
As vrea in momente ca astea sa stiu ce gandesti, ce simti, ce te doare, ce te face sa razi, dar nu pot. Felinarele din  par se sting si ramanem singuri, doar noi doi sub lumina astrului ceresc. Luna plina parca ne vegheaza si ne este singurul martor la zbuciumul nostru sufletesc. Si totusi de ce mai stau aici? De ce mai stau in ploaie sa te privesc adancit in gandurile tale? 
Un urlet sfasietor sparge linistea din jur si ma face sa tresar, un caine isi plange de mila la fel ca si mine, oare si el se gandeste la aceleasi lucruri? Ce spun eu? Nu are cum. 
Inca esti acolo asezat pe bancuta privind luna de aceasta data, zambesti din nou iar asta ma face si pe mine sa zambesc, nu par sa mai fi concentrat asupra unui lucru, fata ta este senina, esti mai impacat cu tine acum. 
Zambesc si ma intorc cu spatele, ma multumesc sa stiu ca esti fericit, atunci stiu ca treaba mea s-a incheiat. Imi las corpul sa mai simta pentru cateva secunde picaturile reci ale ploii apoi incep sa merg agale. 
Stiu ca poveste asta nu are un sfarsit, "noi" nu va exista niciodata, insa e plcaut sa stiu ca un sentiment atat de profund m-a incercat si pe mine. 
Ma intorc pentru cateva secunde si nu te mai vad pe banca, ma panichez, nu stiu unde ai putea fi, nu stiu daca ai plecat definitiv sau doar ai decis sa te duci acasa. 
Imi plec capul si mai fac cativa pasi catre propriul apartament, ai ales sa pleci din viata mea si nu te invinovatesc, insa undeva in adancul meu as fi vrut sa am o sansa. 
Simt doua maini puternice pe talia mea si respir sacadat, stiu ca esti tu, as putea sa recunosc dintr-o mie fermitatea bratelor tale. Iti simt respiratia pe gatul meu si asta ma face sa tremur, oare stii ce efect ai asupra mea? 
Ma intorci cu fata la tine si ma tintesti cu ochii aia ai tai atat de adanci, ma pierd si ma inrosescm nu stiu ce sa zic, picoarele imi sunt de gelatina si daca tu nu m-ai tine asi cadea cu siguranta. Deschid gura sa zic ceva, insa tu imi pui degetul pe ele si imi zambesti, simt cum ma topesc si cum sangele imi urca in obraji si mai mult. 
-Nu e nevoie sa zici nimic, te iubesc.
Ochii iti stralucesc si te uiti la mine de parca acum m-ai fi vazut prima oara, nu stiu ce sa zic, sunt blocata si imi vine sa plang. Insa nu imi dai sansa oricum, buzele tale se lipesc de ale mele si simt ca urc spre cer. 
Sunt moi si duci, insa in acelasi timp dure si snezuale, si totusi cine ar fi crezut ca totul se va termin asa? 
Te iubesc.
Imi zic in minte, insa stiu ca o stie si el, corpul meu o arata si nu mai este nevoie de cuvinte, cand inimile vorbesc pentru noi. ". 
Ei bine nu e mare lucru insa sper sa va placa :) 

Nicoleta